Ştirea de săptămâna trecută din Evz.ro, ştire ce a fost preluată ulterior, privitoare la modificările aduse Legii medierii lasă să se înţeleagă faptul cum că medierea va deveni obligatorie din data de 3 martie 2010. Ştirea a fost difuzata chir sub titlul: “Medierea- obligatorie din 3 martie”.

Nu este prima dată când constat că o informaţie jurnalistică este luată drept o informaţie certă ce nu trebuie verificată şi care nu poate fi pusă la îndoială.

Desigur că în contextul actual din România aş considera că este oportun a fi reglementată medierea ca procedură prealabilă obligatorie. Mai mult decât atât, m-aş bucura să fie prevăzută ca obligatorie nu doar pentru faptul că sunt (voi fi) şi mediator ci şi pentru efectele curative ale medierii în societate. Cu toate acestea, chiar dacă unora nu ne place, trebuie să spunem că procedura medierii nu va deveni obligatorie din 3 martie!

Aşa cum am arătat şi cu altă ocazie (Magistraţii, medierea şi principiul rolului activ în procesul civil), din data de 3 martie devine obligatorie îndatorirea magistraţilor şi a celorlalte organe jurisdicţionale de a recomanda părţilor medierea şi de a le face cunoscute avantajele acestei proceduri amiabile!.

Cu alte cuvinte, magistratii (procurorii, organele de cercetare penală, etc.), potrivit art. 6 din Legea 192/2006 aşa cum a fost modificat prin Legea 370/2009, vor fi obligaţi să recomande părţilor implicate în conflict să recurgă la mediere pentru soluţionarea amiabilă a cauzei lor.

Prin urmare, ceea ce devine obligatorie este doar obligatia de recomandare ce o vor avea în sarcină toate organele jurisdicţionale. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. Părţile sunt libere să aleagă sau nu cale amedierii pentru soluţionarea cauzei ce o au pe rolul instanţei!

În opinia mea, în funcţie de gradul de informare al acestora şi în măsura în care magistratul sau alt organ jurisdicţional le va convinge de utilitatea medierii, părţile aflate în conflict vor alege procedura amiabilă a medierii. Altfel, părţile pot refuza procedura medierii. Desigur că magistratului îi va reveni sarcina (potrivit art. 129 Cod pr. civ.) să stăruie ca părţile să încerce soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în virtutea rolului său activ pe care, să fim corecţi, în această privinţă nu l-au prea exercitat.

Trebuie să mai atragem atenţia şi asupra faptului că avocaţii vor avea şi ei un rol foarte important în decizia ce părţile o vor lua cu privire la mediere. În măsura în care nu vor percepe medierea ca o activitate concurentă, de natură să le diminueze veniturile, vor ajuta părţile să aleagă soluţionarea litigiului prin mediere. Aşa ar fi şi deontologic: să arate părţilor calea cea mai potrivită pentru cei implicaţi în conflict. Problema este că şi până acum avoacţii, prin Legea 51/1995 aveau această obligaţie de a ajuta părţile să ajungă la o soluţionare pe cale amiabilă însă, prea puţini avocaţi şi-au îndeplinit această îndatorire. Dacă prin legea medierii s-a atras atenţia asupra acestei reglementări potrivit căreia avocaţii au atât dreptul cât şi îndatorirea de a sugera părţilor soluţionarea pe cale amiabilă, nu poate fi decât benefică o astfel de constatare, pentru toţi cei implicaţi, cu efecte pe termen lung asupra actului de justiţie şi a evoluţiei societăţii în ansamblul ei.

Am mai spus-o, o repet şi o s-o tot spun, cu riscul de a plictisi: dincolo de efectele benefice imediate pe care le vor simţi direct cei implicaţi, efectele profunde şi de durată ale medierii se vor resimţi în actul de justiţie şi asupra societăţii româneşti în ansamblul ei.

Se preconizează ca în viitorul apropiat să se prevadă medierea ca procedură prealabilă obligatorie.

În opinia mea, în contextul actual de la noi, cred că ar fi benefică o astfel de reglementare.

Însă, pe această temă, vă invit să lecturaţi acest articol Medierea – procedură obligatorie sau facultativă? (I) şi să pornim o dezbatere pe această temă.

Pe această temă am dezbătut şi aici: Medierea a devenit obligatorie?

Etichete: mediere obligatorie, procedura medierii